Despre mine

Numele meu este Carla Valache și astăzi sunt Top Manager Avon Germania însă acum 4 ani și jumătate eram doar o femeie care isi cauta drumul intr-o tara straină (Germania), despre care prea putin avea habar. Știam doar că am nevoie de o schimbare.

devino lider avon germania

Dar haideti sa vedem cum a inceput totul.

     Acum 7 ani de zile, într-o zi de martie am coborat in aeroportul din Berlin. Iernile erau atunci parcă ceva mai grele ca acum, de aceea si primavara se lăsa mai mult asteptata. Batea un vant puternic insa nu pot sa nu imi amintesc cat de plin era peste tot de ghiocei, narcise si zambile, iar un lucru care mi-a ramas intiparit in minte erau pomii plini de oua colorate. Mai tarziu am inteles ca acesti pomi fac parte din traditia nemtilor si ca, oricat de reci credeam eu ca sunt din punct de vedere al caracterului, aveau și lucruri bune, care imi spuneau ceva de genul ” heii, stai linistita ca va fi bine! 

reprezentant avon germania

Primii mei ani în Germania

     Drumul spre cămăruța unde urma să locuiesc în chirie alături de soțul meu și băiatul cel mare a fost presarat de un amestec ciudat între teamă și entuziasm,  un amestec cu iz dulce-amărui. Teama de ce va fi, teama că nu știam deloc limba germană, teama că nu ne vom descurca, acea teamă pe care poate o avem toți în suflet în momentul în care pășim într-o țară străină și “rece”, cum o știam eu din poveștile altora. Apoi era entuziasmul declanșat de faptul că urma  să încep o viață nouă, să învăț o limbă nouă, să descopăr o nouă cultură și să încep o viața nouă într-o țară civilizată.
     Cu ochi mari priveam pe geam în timp ce mergeam spre noua mea casă încercând să ma bucur de peisaj și să dau la o parte teama, să rămână cumva doar entuziasmul.

 

Bucurii multe și dezamăgiri la fel de multe

     A urmat o perioadă grea. Locul meu de muncă nu era tocmai cel mai râvnit. Lucram într-o hală, în frig, înconjurata de mulți oameni și totuși parcă eram singură. Atunci când pășești într-o fabrică unde oamenii lucrează deja de mulți ani împreună, chiar dacă sunt tot români de-ai tăi, tu ești de fapt un fel de “intrusa”. Grupulețele sunt deja facute iar pe tine te văd ca pe “fata cea nouă” căreia i se cuvine să stea în cel mai prost loc, să facă munca pe care nimeni nu e dornic să o facă sau să stea neclintită în fața tuturor, fără drept de replică.

     M-am îmbolnăvit de câteva ori din cauza frigului însă cea mai mare durere era cauzată de faptul că nu îmi găseam locul. Nu aveam nici prea mult timp să “evadez” din acea hală. Erau luni când lucram chiar și 31 de zile din 31 . Aveam un program strict și problema cea mai mare nu era munca ci, cum am spus mai sus, singurătatea! Încojurată de zeci de oameni dar de fapt singură! Soțul meu lucra în schimburi diferite și ne vedeam rar, iar când ne vedeam nu știam dacă să alergăm să facem cumpărături, să facem ceva de mâncare, curat sau să umblăm cu acte, cu băiatul la școală sau pur și simplu să ne odihnim. Alergam printre toate acestea ori de câte ori aveam liber de la muncă.

carla valache - top manager avon germania

A răsărit soarele și pe strada mea 🙂

     După un an și două luni de când am pășit în Germania s-a întâmplat o bucurie, bucurie care urma să îmi schimbe viața pentru totdeauna: am rămas însărcinată.

     Cei de la munca nu au stat mult pe ganduri si m-au dat imediat afara. Pe de-o parte mi-au facut un bine pentru ca am fost obligata oarecum sa caut sa ma descurc altfel. Nu am stat cu mainile in san in fata nedreptatii, am fost la un avocat, am inaintat un proces impotriva lor, proces pe care l-am și castigat. Nu m-am mai intors la munca. Imi era mai frica in acele momente de gandul de a ma întoarce în acea hală, printre acei oameni, decat gandul ca nu o să mă descurc!

     Soțul meu a fost nevoit să își caute alt job. Era dificil să mai continue acolo pentru că eu eram în proces cu ei. Și iată-ne din nou, de la capăt.

Un al doilea „nou început” 🙂

     Pentru el a fost mai ușor știind puțină germană. A reușit să își găsească un loc de muncă destul de repede ca șofer la o firmă de transport piese auto.

     Eu am avut noroc la rândul meu pentru că statul german m-a susținut și mi-a permis să rămân acasă pe timpul sarcinii. Știam că aceste luni se vor termina repede și va veni pe lume fetița noastră, voi sta puțin acasă și apoi voi fi nevoita să îmi caut din nou un loc de muncă. Mi-a fost atunci foarte clar ce am de făcut: să merg la școală.

Primele mele cursuri în Germania

     Au urmat din nou câteva luni grele pentru mine și soțul meu. Trezitul dimineața și învățatul nu sunt mereu compatibile cu o graviduță 😀 dar aveam un scop clar și eram hotărâtă ca acel timp cât  “mi se permite” să nu muncesc, trebuie să-l investesc bine.

Carla Valche - Avon Germania

     Am reușit să termin B1, o parte însărcinată, o parte cu Sophiuta în brațe. A fost frumos, dar greu! Partea cea bună este că nu a fost în van! A meritat din plin efortul!

     Deja totul s-a schimbat. Aveam alte posibilități de viitor, alte șanse la un job mai bun, drept pentru care eram mult mai liniștită. Au trecut cateva luni frumoase în care am profitat la maxim de zilele de primavară, de pomii înfloriți, de copii mei și de frumoasa mea familie.

Primul meu contact cu Avon

primul cadou - reprezentant AVON Germania

     Vine un moment în care, cred că orice femeie dorește să se simtă utilă. Fiind în postnatal puteam să rămân acasa încă o perioada. Cu toate acestea doream să fac ceva, ceva bun pentru cei din jur, sa profit cumva de puținele mele cunoștințe de germană pentru a-i ajuta pe ceilalți. Și uite așa am pus câteva anununțuri pe grupurile de mămici din Germania oferindu-mă să sun pentru ele pe unde era nevoie, să le fac o programare la doctor, să le găsesc o școala de limbă în orașul lor sau orice alt ajutor aș fi putut oferi. Totul se întâmpla de la distantă, profitând de faptul că știam puțină germană. Așa am aflat de AVON, din întâmplare, sunând pentru cineva. Nu lucrasem niciodată cu cosmetice, nu lucrasem niciodată ca reprezentant la nicio firmă însă, cum aveam nevoie să fac ceva, să ma simt utilă, mi s-a părut interesantă această idee.

     Soțul meu, când a auzit că mă înscriu ca reprezentantă AVON și-a pus mâinile în cap. Nu stăteam noi așa grozav cu banii, de aceea nu întelegea de ce nu îmi sunt suficiente magazinele de cosmetice din oraș și simt nevoia să-mi cumpăr cosmetice și online. 

     Îmi amintesc cum încercam să-l conving spunându-i “Eiii, hai ca nu știi tu, să vezi că nu o să mai dau niciodată bani pe cosmetice, o să le iau Gratis”.  Iar el, cu zâmbetul pe buze dar și confuz de situație îmi spunea : Da, da, cu siguranță le vei lua gratis!” 🙂 🙂 

M-am înscris ca Reprezentant AVON în Germania

     Nu conta nimic atunci, îmi intrase în cap ideea și aveam de gând să merg până la capăt. Va dați seama ce proiect măreț întemeiasem eu, cât de încrezătoare mă simțeam. „Reprezentant AVON…wow! ” Era ceva doar al meu!

perceive - avon


Pe atunci, ca și acum, nu existau comenzi obligatorii, dar ca să poți intra în posesia unor cadouri aveai nevoie de anumite sume minime. Primul cadou pe care puteam să-l câștig era un Rimel Big Daring dacă strângeam o comandă de minim 60 €. Dispusă să îi arăt soțului meu că se înșeala, am luat broșurile și am mers pe la puținele cunoștințe pe care le aveam.
Mi-am luat și eu un Parfum Perceive. Îmi amintea de frumoșii ani de liceu, acei ani când un parfum sau un spray Impulse erau un lux pentru marea majoritate…ce vremuri… 🙂

repreentant avon în germania -

     Am strâns cu greu puțin peste 60 € comandă însă când mi-a sosit acasă coletul, satisfacția a fost mare!! Câștigasem undeva la 7-8 € ceea ce însemna că îmi cumpărasem parfumul cu banii mei, iar Rimelul Big & Daring era cadou. Ce bucuroasă eram! Și ce mândră! În acel moment am știut că este o posibilitate reală să fac bănuți, cât de puțini, dar ai mei. Am dat sfoară în țară pe unde am putut că sunt reprezentant AVON. Voiam mai mult.

Primele strategii de vânzare

     Am început să fac „parteneriate“ cu diverse persoane pe care le cunoșteam 🙂 Vorbisem cu o fostă colegă să împartă și ea broșurile pe la cunoștințe, iar eu îi aduc produsele și împărțim bănuții pe care-i câștigăm din campanie. Când am facut prima împărțire, bucuria și satisfacția au fost foarte mari. Încă vreo 35-40 € doar ai mei, câștigați de mine, prin munca mea!  Chestia frumoasă din această poveste este că mie deja începuse să îmi placă, însă în cercul meu de cunoștințe nu aveam atâtea persoane dispuse să cumpere cât aș fi vrut eu să vând ( HaHaHa)

Și am zis …. heii, există internet!

strategie de vanzare - facebook

primul contact cu facebook și promovarea online

După ce am realizat că nu pot intra în contact direct cu foarte multă lume pentru că cercul meu de cunoștințe era destul de restrâns și o parte bună dintre aceștia erau deja clienți de-ai mei, am descoperit „online-ul”.

Mi-am făcut o pagină de Facebook!

Am început pentru o perioadă scurtă de timp să postez pe profilul meu personal de Facebook. Trimiteam cereri de prieteni către românce, aflate în Germania pentru a-mi lărgi publicul care îmi vede postările despre produsele Avon.
Am fost foarte umită să văd căte persoane pe care pur și simplu nu le cunoșteam în persoană, erau foarte interesate să răsfoiască un catalog Avon! 😍

La scurt timp am decoperit că ar fi benefic să îmi fac și o Pagină de Facebook, unde pot să postez numai despre produsele Avon și beneficiile mele ca reprezentant Avon în Germania. Pe pagina de Facebook am descoperit la scurt timp și postările promovate care îmi permiteau să ajung ușor și repede la și mai multe cliente dorince de produsele pe care le promovam! Eram foarte fericită să vă din ce în ce mai multe persoane interesate.

postari facebook - carla valache - reprezentant avon germania

postari facebook - carla valache - reprezentant avon germania 2
Primele mele postări pe Facebook 🙂 🙂 🙂

APORTUL SOȚULUI MEU.

Soțul meu, Cristi, începuse să devină puțin sceptic atunci când mă vedea din ce în ce mai des cumpărând timbre și nu doar 5-10 bucăți….cumpăram cu zecile 🙂 ca să pot să trimit cât mai repede cataloagele Avon către clientele care le solicitau pe Facebook.

SOTUL MEU CRISTI VALACHE - AVON GERMANIA
Era foarte sceptic pentru că nu aveam o situație financiară deloc bună în acea perioadă, după cum am menționat și mai sus. Timbrele nu erau chiar foarte ieftine…deseori îmi atrăgea atenție (într-un mod subtil) asupra acestui lucru, dar totuși mă suținea, mai ales că mă vedea foarte încrezătoare în ceea ce fac!
După primele zeci de cataloage trimise în toată Germania îmi spunea „Dacă trimiți cataloagele degeaba și nu comandă nimeni nimic, ce vei face?”  dar….surpriză! 😬

COMENZI, COMENZI ȘI ALTE COMENZI! 🙂

Spre surprinderea mea și a lui, au început să apară și comenzile de pe urmă cataloagelor trimise prin poștă în toată Germania!

WOOOW!!!

     Eram foarte fericită și surprinsă de valul de comenzi și mai ales de recomandările pe care le primeam mai departe de la clientele mele către prietenele lor sau familie!
După bucurie, a început să fie din ce în ce mai greu pentru că aceste comenzi depășeau cu mult creditul pe care Avon mi-l oferea cu plata la două săptămâni. Trebuia să achit comenzile în avans și banii erau în continuare o problemă pentru noi, iar soțul meu din nou îmi atrăgea atenția că suntem la limită cu banii dar m-a susținut văzându-mă foarte încrezătoare și totodată văzând că vin și multe comenzi.

PRIMELE COMENZI - POVESTEA MEA DE SUCCES - CARLA VALACHE 2

PRIMELE COMENZI - POVESTEA MEA DE SUCCES - CARLA VALACHE 4

O altă problemă destul de mare pentru mine era și faptul că trebuia să am încredere în persoanele la care le trimiteam produsele. Mă tot gândeam ”Cine oare va fi de acord să-mi achite mie contravaloarea produselor Avon în avans?” – ”Cine va comanda produse de la mine și se va încrede că odată ce încasez banii în avans, le voi mai trimite coletul?” . De aceea trimiteam coletele iar clientele îmi plăteau produsele după ce ajungeau.

INAINTE SI DUPA - AVON GERMANIA - CARLA VALACHE

1000 € INVESTIȚI ”CU CAP!”

M-am consultat cu Cristi și am hotărât să investim singurii 1000€ pe care-i aveam în casă și spre surprinderea mea, în loc să-i pierd pe toți, i-am înmulțit! Eram într-o stare de fericire maximă! Clientele mele erau foarte încântate de produsele Avon și mă recomandau din ce în ce mai des la prietenele lor sau familiei!

comenzile mele în calitate de reprezentant avon în germania

AM VRUT MAI MULT! - AM DEVENIT „LIDER AVON”

Odată cu cererea mare de produse, a venit și idea de a deveni Lider Avon!

M-am interesat și m-am documentat ce beneficii și avantaje pot avea dacă devin Lider Avon în Germania și am luat decizia că acesta trebuie să fie următorul pas pentru mine și mica mea afacere!

Nu știam exact cât voi câștiga, ce va trebui să fac mai exact și dacă va fi mai bine pentru mine dar, am intrat în „horă” și drept urmare trebuia „ să joc! ” 🙂

Nu a fost atât de dificil pe cât mi-am imaginat eu la început dar volumul de muncă era din ce în ce mai mare.

carla valache - prima diploma lider avon germaniaPrima diplomă în calitate de Lider Avon în Germania (Locul 1 – 2016)

     O perioadă lungă de timp lucram și până la 4 – 5 dimineața preluând comenzi, completând fișe de înscriere, învâțând fetele să plaseze comenzi pe site, făcând postări pe Facebook și reclame sponsorizate. Apoi venea soțul meu de la muncă și prelua mai departe sarcinile. Împacheta produsele, plasa comenzi, ducea plicurile și coletele la postă. Într-un cuvânt, mă înlocuia până mă trezeam eu și pregăteam fetița, casa și făceam mâncare. El mergea apoi la somn (lucra în schimb de noapte) iar eu continuam sarcinile.

O DECIZIE GREA ȘI IMPORTANTĂ!

După o perioadă destul de lungă de muncă în acest ritm am luat hotărârea, eu și soțul meu, că am putea câștiga mai mulți bani lucrând împreună doar la Avon, față de cât câștiga el la job-ul său și eu din Avon.

Au urmat câțiva ani nu foarte ușori dar probabil au fost cei mai frumoși ai din viața mea!  Sophia a crescut printre rujuri și mascara, broșuri Avon și colete, dar cu mami mereu aproape! A venit pe lume și Rebecca iar locul meu de muncă a devenit din toate punctele de vedere plin de viață și culoare.

BIROUL MEU DE ACASĂ„Biroul meu” din 2016 🙂

MI-AM SCHIMBAT VIAȚA!

Viața mea s-a schimbat radical și stresul că va veni din nou o zi când va trebui să mă trezesc la ora 5 dimineața să merg să lucrez într-o fabrică, în frig, printre oameni reci, a dispărut complet! Am schimbat munca grea dintr-o fabrică pe o muncă de birou. Un vis devenit realitate! Acum aveam o muncă frumoasă, înconjurată de oameni frumoși, pasionați de produse cosmetice calitative și hotărâți să aducă ceva nou în viața lor.

FAMILIA AVON - GERMANIA

Am cunoscut o mulțime de persoane minunate pe care nu le-aș fi putut cunoaște dacă nu ar fi existat Avon. Fiecare reprezentantă din echipa mea este unicată, fiecare are o istorie și o poveste anume în spate, iar eu sunt mândră să o am aproape, chiar dacă suntem la zeci sau sute de km distanță.

Nu am crezut niciodată că vom înfința o comunitate în jurul brand-ului Avon și nu am crezut nici că vom realiza atât de multe lucruri datorită job-ului meu. Dacă stau si analizez acum, când auzisem prima dată de Avon nici nu credeam că poți câștiga bani serioși din Avon și că poți să trăiești din asta! Totul s-a schimbat în momentul în care am primit cadou acel rimel Big & Daring  și am reușit să câștig cei 7-8 €. Am conștientizat în acele momente că se poate!

avon germania - echipa de fete Avon De

Citești în cărți sau vezi des pe la televizor sau în online că sunt oameni care au reușit în viață, că au câștigat premii peste premii sau excursii în locuri exotice și ți se pare că sunt doar niște povești pompoase, făcute să te atragă într-o plasă. Te gândești că sunt doar programe piramidale unde cei de sus, din vârful piramidei, câștigă bani mulți iar cei de jos fac toată munca! La o primă vedere te convingi că aceste povești nu pot fi reale și în loc să te motiveze parcă fac exact contrariul – te demoralizează!
Sunt foarte bucuroasă că am realizat singură (dar și cu ajutorul soțului meu) că nu e deloc așa! Aceste povești sunt și reale, acele persoane există cu adevărat!

CÂTEVA DIN REALIZĂRILE NOASTRE ÎN AVON GERMANIA

Prima excursie în Dubai a fost câștigată de soțul meu în calitate de reprezentant Avon. A fost extraordinar, eram plină de fericire pentru că această excursie a fost câștigată numai și numai datorită muncii noastre și eforturilor pe care le-am depus zi de zi!

cristi dubai plaja - avon germania 2
cristi dubai plaja - avon germania

A urmat după Dubai, Malta, Lisabona iar în acest an (2019) urmează o excursie superbă în Mallorca, iar în 2020 avem programată o altă excursie în Muntenegru.

VACANTE CARLA VALACHE - REPREZENTANT AVON -5

În anul 2017, tot pentru vâzările personale, în calitate de reprezentanți, am câștigat un BMW nou pe care să-l folosim ca mașină de serviciu cu zero cheltuieli timp de un an.

VACANTE CARLA VALACHE - REPREZENTANT AVON -3

În cei peste 4 ani de zile în familia Avon am participat de asemenea la nenumărate cine festive, am câștigat diverse premii și multe alte excursii în diferite colțuri ale lumii.

TOATE ACESTEA, după cum ați văzut, AU FOST CÂȘTIGATE ȘI CA REPREZENTANT AVON ÎN GERMANIA, nu doar ca lider!

masina castigata ca reprezentant avon germania
premiu avon germania-2
premii avon germania
VACANTE CARLA VALACHE - REPREZENTANT AVON 2
VACANTE CARLA VALACHE - REPREZENTANT AVON-11
VACANTE CARLA VALACHE - REPREZENTANT AVON 8

Oricât de mare ar fi echipa mea și oricât de mult am lucrat ca lider, a fi reprezentantă Avon rămâne pentru mine o pasiune pe care nu pot să o las deoparte pentru nimic în lume!

Excursia din acest an în Palma de Mallorca, cred cu tărie că va cea mai frumoasă excursie deoarece nu vor participa doar unul, doi sau trei lideri / reprezentanți din echipa noastră ci, zece!
     Aștept cu nerăbdare momentul în care vom putea sărbătorii împreună și vom putea petrece momente de neuitat, bucurându-ne de reușitele noastre.

PATRU ANI CONSECUTIV – CEL MAI BUN LIDER DIN GERMANIA

După multă muncă a venit și răsplata! Timp de 4 ani consecutivi am fost desemnată cel mai bun lider Avon din Germania! 

Anul trecut, am reușit să obțin un titlu care nu a mai fost acordat niciodată în cei 59 de ani de existență a Avon în Germania – TOP MANAGER!
Cu această ocazie mi-au fost înmânate insigna și trofeul pentru acest titlu iar emoțiile mele au atins cote maxime! Nu am mai trăit așa momente niciodată în viața mea și conștientizam că acea schemă de Leadership pe care am văzut-o pentru prima dată când m-am înscris ca Lider Avon și care mi-a părut imposibilă, a fost depășită!
Bucuria a fost și mai mare pentru că tot în acest timp și soțul meu a obținut titlul de Junior Manager – Avon Germania.

Un vis împlinit, un vis pentru care am luptat și am muncit enorm de mult!

TOP MANAGER AVON GERMANIA - CARLA VALACHE 2

CRISTIAN VALACHE - AVON GERMANIA - POVESTEA MEAJunior Manager – Avon Germania

CELE MAI IMPORTANTE REALIZĂRI ALE MELE

Cu toate acestea, ce v-am povestit mai sus, nu reprezintă cele mai importante realizări pentru mine. Faptul că acum am o Familie Avon, o a doua familie, că în fiecare colțișor din Germania există o fată frumoasă care împarte din frumusețea ei celor din jur, faptul că acum, oriunde aș merge și orice aș face, știu că am pe cineva cu care pot să vorbesc deschis, să râd, să glumesc, asta mă face să mă simt împlinită cu adevărat!
Nu mă mai simt deloc singură în Germania sau printre oameni ostili! Am echipa mea de fete lângă mine oriunde aș fi!

Cea mai mare mândrie este că am doi finuți, primii și singurii mei finuți, pe care-i iubesc ca pe copilașii mei și știu că acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi existat Avon. Nu le-aș fi cunoscut mămicile și nu am fi legat o prietenie atât de strânsă!

     A urmat după Dubai, Malta, Lisabona iar în acest an (2019) urmează o excursie superbă în Mallorca, iar în 2020 avem programată o altă excursie în Muntenegru.      În anul 2017 am câștigat un BMW nou pe care să-l folosesc ca mașină de serviciu cu zero cheltuieli timp de un an.       În cei peste 4 ani de zile în familia Avon am participat de asemenea la nenumărate cine festive importante, am câștigat diverse premii și multe alte excursii în diferite colțuri ale lumii. TOATE ACESTEA AU FOST CÂȘTIGATE ȘI CA REPREZENTANT AVON ÎN GERMANIA, nu doar ca lider!

Relația cu liderele mele este și ea una dintre cele mai importante părți ale muncii mele. O numesc muncă poate pentru că se câștiga bani din asta, dar de fapt este mult mai mult decât atât. Împreună am învățat lucruri, ne-am inspirat, ne-am sfătuit și ne-am sprijinit. Deseori, seara, înainte să adormim, poate după o zi grea, vorbim pe chat sau la telefon între noi și pare că ne știm de o viața. Oricât de diferite am fi împărtășim aceași pasiune care până la urmă ne-a unit – Avon!

Știu că rolul meu este să le susțin și să le ajut să crească în drumul lor spre succes! Până la urmă de aici vin cele mai importante satisfacții! Să vezi cum oamenii de lângă tine se dezvoltă frumos, îți ating obiectivele, luptă și câștigă iar tu să știi că ai avut un mic aport la toate acestea, reprezint o satisfacție mare!

Mă bucur să le văd mereu fericite și mulțumite, așteptând o nouă zi pentru a putea face față altor provocări. Da, să fi lider sau reprezentant Avon nu este deloc plictisitor ci, din contră. Pentru cei cărora le surâde o viața dinamică și activă sau celor ce le place să se autodepășească zi de zi, lună de lună, le este perfect!

Nu mă mai văd făcând altceva și mă bucur că am ales să urc în acest tren și nu l-am lăsat să treacă!

BIROU - CARLA VALACHE - AVON GERMANIA 2BIROUL MEU ACTUAL

Nu vreau să vă spun că totul este doar lapte și miere! Am întâmpinat și încă întâmpin dificulăți, am căzut de nenumărate ori sau s-a întâmplat să nu știu să reacționez în fața anumitor situații. Sunt om, am greșit și nu îmi este frică sau rușine să recunosc asta!

Totul a fost nou pentru mine și am avut noroc că am fost înconjurată de echipa mea și practiv am învățat și încă învățăm împreună cum să creștem și să ne dezvoltăm.

Nu am nici eu formula magică despre cum să reușești în viața, dar ce știu este că zi de zi învăț, zi de zi încerc să mă perfecționez, zi de zi pun înainte de orice interesele echipei mele și am în față propriile principii pe care un le încalc niciodată: seriozitate, disciplină, corectitudine și umanitate. Să-ți iei munca în serios, să fii disciplinat și responsabil în fața lucrurilor pe care le ai de facut. Să fii corect cu toata lumea și să „tai în carne vie” dacă este nevoie, dar înainte de toate,  să fii OM!

CE AM ÎNVĂȚAT PE PARCURS?

Ohhh, o mulțime de lucruri dar unul important a fost să vorbesc mai puțin și să ascult mai mult, să fiu acolo pentru echipa mea atunci când ea are nevoie de mine, nu doar când cred eu că are nevoie. Mi-am dat seama că oamenii sunt diferiți și fiecare are alte priorități. Că oricât mi-aș dori eu, o persoana nu mă va asculta doar pentru ca am eu timp în acel moment sau pentru că mie mi se pare important pentru ea.

Sunt mai deschisă la nevoile lor și încerc să-i las pe toți să decidă când și unde au nevoie de ajutor. Iar eu sa fiu acolo, dispusă să dau tot ce e mai bun din mine.

top manager avon germania - carla valache 2018-1

Dificultați încă întâmpin zi de zi, diferite însa, care au nevoie de o soluție și eu știu că o soluție există întodeauna, doar trebuie să o vezi. Nu există aproape nimic care să nu se poată rezolva.

O problemă pe care o văd la momentul de față este să le explic celor din jur că Avon nu este tipicul Job unde îți sună ceasul la ora 07.00, mergi la lucru până la 17.00, faci ce îți spune șeful și apoi te întorci acasă. NU, nu e deloc așa! Aici nu te trezește nimeni de dimineață, nu ai un șef care să îți spună ce sa faci. Te trezești, îți planifici ziua de muncă, te pui la treabă și te oprești atunci când ai terminat. Dar, această libertate este cea mai mare capcana a omului. Nu toata lumea înțelege că, deși nu îți stă nimeni în spate să îți spună exact ce ai de făcut în ziua respectivă, tu totuși ai câteva sarcini de îndeplinit și dacă nu o faci tu, nu o va face nimeni pentru tine! Dacă lași pe mâine, se va face poimâine și uite așa trece timpul și acel succes la care visăm, nu mai apare. Încă sunt în căutarea soluției pentru această problemă și încerc să aflu cum pot conștientiza oamenii din jurul meu acest lucru, dar promit că nu mă dau bătută! 😊

Sunt încă multe lucruri de învățat, noi terenuri de explorat, mult potențial în toată Germania și nu numai, iar eu sunt pregătită să fac față tuturor provocărilor și să susțin și ajut pe orcine dorește să o facă.

MULȚUMESC!

Închei aceste rânduri mulțumindu-ți că le-ai citit și cu rugămintea ca de acum să crezi în tine, să crezi în ceea ce tu poți realiza și să nu lași pe nimeni niciodată să îți spulbere visele! Iar dacă visele tale includ cuvântul “Avon” sau crezi că te afli într-unul din acele momente când simți că ai nevoie de o schimbare, nu ezita să îmi scrii.

Viața te duce pe drumuri pe care nu crezi că vei ajunge și e bine să profiți de fiecare oportunitate pe care ți-o oferă, fără frică, pentru că niciodată nu știi ce îți rezervă viitorul!

Cu drag,
Carla Valache

APARIȚII ÎN MEDIA

Povestea mea de succes în cartea My Avon Business II

Anul 2019

Apariție pe flyer-ul anual – Prezentarea programului 2017

flyer - prezentarea programului anual 2017

Aparaiție pe blogul Avon Official – O istorie de succes!

Găsești articolul aici 

Apariție în Ziarul Românesc – Germania 2018

Găsești linkul aici

Poți să citești despre mine și pe pagina oficială Avon Deutschland accesând acest link , apăsând click pe poza mea.